Comunitatea Kidiboților

Sâmbătă dupa-amiază, după o scurtă vizită în Herastrău cu copiii (unde era full), ajungem în Kiseleff cu bicicletele.
Ne facem ”baza”, eu ma apuc să citesc, ei pleaca la joacă.

După un timp încep să văd o grămadă de copii (inclusiv ai mei), cărând de prin tot parcul bețe, cataroaie, chiar bucăți de trunchi intregi. Unul era cu o cască de hitlerist pe cap. Altul cu un scut din carton + o bâtă. Altul cu arme Nerf. Altul cu o sabie laser de jedi.

Ok… Sunt copii. La un moment dat, văd vreo 10 copii care aleargă cu bețele dinspre nord către sud, cu țipete războinice.
Eu, foarte mirat și contrariat. Întreb niște ”surse” și se risipeste misterul.

În parc erau 2 Clanuri Războinice de copii. Cel din Nord (unde erau și ai mei) și unul în Sud (conduși de un copil, Petru, venit cu bunica lui). Clanul din Sud avea și spioni, cercetași, sabotori. Cel din Nord avea lingvisti (era un copil pasionat de limbi straine, via Duo Lingua), avea contra-spioni, unități mecanizate (fi-miu pe o trotinetă), etc…

Mai era un clan în Est, din 3 copii, dar la un moment dat s-a unit cu cel din Nord. Au simțit oportunitatea că unirea face puterea…

Clanul din Nord și-a făcut o baza secretă într-un boschet. Dupa care, au ales șeful. Întrucat erau și fete și baieti în clan, a iesit lider o fetița cu o poșeta roz, cu o pisicuță și LOVE scris pe ea. Băiatul meu cel mic zicea că sigur are chestii de supraviețuire acolo, în poșeta aia.

Toti au primit nume de cod, iar copilul mic s-a dus să le ia numerele de telefon, să îi organizeze pe Discord. Chiar râdeau de proasta organizare a clanului advers, care nu are nici măcar un grup de Whatsapp. Unul din copiii mei se cocoțase într-un copac, să-i anunțe pe ceilalți când se apropie “dușmanul”. Alții își exersau zgomotele de animale salbatice, ca să se anunțe între ei.

Activitatea războinică din parc a degenerat. La un moment dat, viitorii recruți (copiii de grădiniță sau pregătitoare), văzându-i pe cei mari (de clasele II-VI) cum se înarmează și fac raiduri dintr-o parte în alta a parcului, au început și ei să caute bețe, bâte și alte obiecte. Foarte simpatică era o fetiță roz, cu codițe, cu o ditamai creangă pe care o târâia după ea.

Până la urmă activitatea dubioasă s-a destructurat, când bunicii și părinții i-au luat pe rând, la masa de seară, acasă.
Duminica următoare au reluat activitatea. Scoseseră de cu seară pe masă echipamentele (walkie-talkie, sfoară, lipici, și alte chestii) + au inceput planificarea. După Olimpiada Națională de Matematică, care s-a terminat la ora 13.00, am mâncat și am reluat activitatea.

Fascinant a fost pentru mine să văd copii din ziua de azi jucându-se offline, așa cum ne jucam și noi pe vremuri, în spatele blocurilor. Cu bețe, cu cartoane, cu noroi în genunchi, murdari din cale-afară.

Cand le-am zis copiilor mei că mă bucur să-i văd cu câte o julitură, s-au uitat la mine cu niște ochi mari, neînțelegând de ce un părinte s-ar bucura pentru răul copiilor lui. Dar le explicam nivelul de libertate și joaca aerobă pe care o făceam zi de zi, care implicau și juliturile, pe care le purtam ca un titlu de onoare. Și au înțeles.

Inclusiv la Cursurile Kidibot avem copii foarte deștepți, unii care ies afară la joacă, alții nu. Pentru noi personal, ieșitul la joacă în aer liber este dreptul de bază al unui copil. Așa învață să relaționeze, să se descurce, să aibă dexteritare, să se ferească, să ”citească” pe alți oameni.

Sperăm ca în fiecare zi, indiferent dacă e vreme frumoasă sau urâtă, toți copiii să iasă afară la joacă. Așa este normal și sănătos.

Iar când se plictisesc și mai vor altfel de joacă intelectuală, mai înscrieți-I și la Cursurile Kidibot, unde îi învățăm lucruri WOW prin joacă. Și pe urmă se pot duce în parc să facă un soft de tracking al clanului advers sau o securizare a comunicațiilor locale 🙂