Capitolul XVIII – În Orașul Zmeelor

9 puncte bonus

3 rezolvări

Romană

În Orașul Zmeelor

Acest oraş se afla chiar pe malul râului.
Aici nu creşteau copaci, de aceea străzile nu erau atât de frumoase ca acelea din Oraşul Verde. În schimb, pretutindeni erau sumedenie de flori, întocmai ca în Oraşul Florilor. Casele de aici erau foarte frumoase. Deasupra fiecărui acoperiş se înălţa o săgeată, împodobită în vârf fie cu un cocoş de lemn, care se întorcea încolo şi încoace, după cum bătea vântul, fie cu o morişcă micuţă, care se învârtea fără întrerupere. Multe dintre aceste morişti erau prevăzute cu pârâitori de lemn care păcăncau întruna. Ici-colo, deasupra oraşului, pluteau zmee de hârtie. Să înalte zmee era cea mai îndrăgită distracţie a locuitorilor, de la care se trăgea şi numele oraşului. La aceste zmee locuitorii ataşau nişte zbârnâitori speciale. Întocmirea unei asemenea zbârnâitori e foarte simplă.
Ea se face dintr-o fâşie de hârtie obişnuită, întinsă pe o aţă. La vânt, hârtia vibrează, producând un zgomot destul de neplăcut, ca un zăngănit sau bâzâit.
Bâzâitul discordant al Zmeelor se contopea cu păcănitul pârâitorilor de la morişte şi, drept urmare, deasupra oraşului plutea un vuiet neîntrerupt.
La fiecare casă ferestrele erau prevăzute cu obloane speciale, cu grile. Ori de câte ori pe străzile oraşului începea să se joace fotbal, joc care, de asemeni, era o distracţie foarte plăcută a localnicilor, obloanele caselor se închideau. Aceste obloane perfecţionate cu grile permiteau să pătrundă în camere suficientă lumină şi totodată protejau minunat ferestrele de mingea, care, din motive inexplicabile, zboară întotdeauna tocmai acolo unde nu trebuie şi cu siguranţă — într-un geam.
Trecând pe strada principală, maşina coti pe o ulicioară şi opri în faţa unei porţi din lemn, cu o uşă în ea. Deasupra porţii se înălţa o săgeată din lemn, împodobită în vârf cu un glob scânteietor din sticlă, în care, întocmai ca într-o oglindă, se reflecta întreaga stradă cu casele, cu gardurile şi cu maşina care tocmai oprise în faţa porţii, totul cu capul în jos.
Şoferul, pe care, în treacăt fie spus, îl chema Covrig, coborî din maşină şi apropiindu-se de poartă, apăsă pe un buton, ascuns în gard. Portiţa se deschise fără zgomot.
— Intraţi, îi invită Covrig pe Şurubel şi Piuliţă. O să vă prezint lui Elice. E o persoană interesantă. O să vedeţi.
Cei trei prieteni intrară în curte şi cotind spre stânga, se îndreptară către casă. După ce urcară scara de piatră, nu prea înaltă, Covrig găsi în perete alt buton şi apăsă pe el. Uşa se deschise la fel de neauzit ca şi portiţa şi prietenii noştri se treziră într-o încăpere.
Încăperea era complet goală, fără nici un fel de mobilă, dacă nu ţinem seama de hamacul atârnat lângă unul din pereţi, în care, cu genunchii ridicaţi, cu mâinile adânc băgate în buzunare, stătea culcat un prichindel într-o salopetă albastră.
— Ce naiba, dormi până la ora asta, Elice? îl salută Covrig. S-a luminat de mult de zi.
— Ba nu dorm câtuşi de puţin, ci mă gândesc, răspunse Elice, întorcând capul în direcţia musafirilor săi.
— Uite, ţi-i prezint pe meşterii Şurubel şi Piuliţă. Au nevoie de un letcon.
— Bună ziua. Luaţi loc, vă rog, răspunse Elice. Nedumeriţi, Şurubel şi Piuliţă îşi rotiră ochii înjur, fără să vadă, în toată camera, ceva pe care s-ar fi putut aşeza, dar Elice întinse mâna şi apăsă un buton aflat pe perete, chiar lângă hamac. Imediat, din peretele de vizavi se desprinseră trei scaune rabatabile, cam de felul celor din sălile de teatru. Şurubel şi Piuliţă se aşezară.
— Aţi băgat de seamă că la mine totul este acţionat de butoane? întrebă Elice. Apeşi un buton — se deschide uşa, apeşi altul — se desface scaunul, iar dacă doriţi o masă — poftim…
Elice apăsă pe alt buton. Din perete, se desfăcu tăblia unei mese care era cât pe ce să-l pocnească în cap pe Şurubel, aşezat pe scaun.
— Nu-i aşa că e foarte comod? întrebă Elice.
— Uimitor! confirmă Şurubel şi-şi roti ochii în părţi, temându-se să nu-i cadă cine ştie ce în cap.
— Tehnica la graniţa fantasticului! spuse cu lăudăroşenie Elice.
— Singurul dezavantaj e că se poate şedea numai lângă perete, spuse Covrig.
— Păi, tocmai la asta mă gândeam, cum să fac ca scaunele să se poată deplasa, răspunse inventatorul.
— Poate ar fi mai simplu cu nişte scaune obişnuite, spuse Şurubel.
— O, asta e o idee grozavă. Va trebui inventat cel mai simplu, cel mai obişnuit scaun! se bucură Elice. Doar tot ceea ce e genial e şi simplu. Dumneata, frate, nu-i aşa că eşti tot mecanic?
— Mecanic, răspunse Şurubel. Amândoi suntem mecanici.
— Vasăzică vă trebuie un letcon? Elice mai apăsă un buton şi, spre uimirea celor de faţă, hamacul începu să coboare lin. Se lăsă până când Elice, care era culcat în el, se întinse pe podea.
— Coborând dintr-un hamac obişnuit te poţi agăţa cu piciorul de vreo sfoară şi căzând să-ţi turteşti nasul, spuse Elice, ridicându-se de jos. În hamacul meu mecanizat această primejdie, după cum vedeţi, este cu desăvârşire exclusă. Te laşi liniştit pe podea şi după aceea te scoli de acolo. Şi tot aşa, când vrei să te culci pentru dormit, te întinzi pe podea, apeşi butonul şi hamacul se ridică singur la înălţimea necesară.
Elice începu să se agite prin cameră, să apese pe diferite butoane şi, drept urmare, se desfăceau noi mese, scaune şi poliţe, se deschideau uşile diferitelor dulapuri şi boxe. În sfârşit, mai apăsă pe un buton şi se rostogoli în subsol.
— Veniţi încoace! se auzi peste un minut glasul lui de afară. Prietenii ieşiră în curte.
— Aici am garajul, spuse Elice, conducându-i pe Şurubel şi pe Piuliţă într-o magazie din piatră, cu o uşă mare, de fier.
El apăsă iarăşi pe un buton şi uşa se ridică, întocmai ca o cortină de teatru. Din spatele ei se ivi o maşină ciudată, cu nenumărate roţi.
— Acesta e un automobil cu aburi, cu opt roţi şi răcire pe bază de fistic, explică Elice. Are patru roţi dedesubt şi patru deasupra. În mod obişnuit maşina merge pe roţile de dedesubt; roţile de deasupra sunt pentru cazul că se răstoarnă. Toate cele opt roţi ale maşinii sunt înclinate, adică aplecate, fapt pentru care automobilul poate merge nu numai aşa cum merg toate automobilele, dar şi pe o coastă, şi chiar pe spate, adică cu dedesubtul deasupra. În felul acesta este preîntâmpinat pericolul oricăror accidente.
Elice intră în maşină şi le demonstră mersul acesteia în toate cele patru poziţii, după care continuă explicaţiile.
— În locul rezervorului obişnuit, spuse el, în maşină se află un cazan pentru încălzirea apei gazoase. Aburul format prin încălzirea apei măreşte presiunea asupra pistonului, astfel că roţile se învârt mai repede. În spatele cazanului se află agregatul de preparare a îngheţatei cu fistic, care este necesară pentru răcirea cilintrului. Îngheţata, topită datotiă încălzirii, intră prin ţeavă în cazan şi serveşte la ungerea motorului. Maşina are patru viteze: întâi, a doua, a treia şi a patra, pentru marşarier. În partea din spate a maşinii există o amenajare pentru spălatul rufelor. Spălatul se poate executa în timpul mersului, la oricare dintre viteze. Când e în repaus, adică în timpul opririlor, maşina taie lemne, frământă lutul şi face chirpici şi, de asemeni curăţă cartofi.
După ce se minunară de o asemenea maşină nemaivăzută, prietenii trecură în atelierul lui Elice, care era ticsit cu fel de fel de vechituri. Se aflau aici biciclete stricate, sau doar piese disparate, trotinete şi o mulţime de sfârleze şi morişti de lemn. Elice cotrobăi multă vreme prin atelier, căutând letconul, dar acesta nu se afla pe nicăieri. După ce răscoli tot calabalâcul acela, se plesni deodată cu palma peste frunte şi zise:
— Ah, gură-cască ce sunt! Doar am uitat letconul la Isteţilă. Va trebui să faceţi o plimbare până la el să îl luaţi.
— Nu-i nimic, cu maşina ajungem imediat, spuse Covrig.
— Dar cine-i Isteţilă ăsta? întrebă Şurubel, după ce prietenii noştri, luându-şi rămas bun de la Elice, au ieşit pe poartă.
— Isteţilă e un scriitor, răspunse Covrig.
— Nu mai spune! exclamă Şurubel. Va fi foarte interesant să-l cunoaştem. Eu n-am vorbit încă cu un scriitor în carne şi oase.
— Iată că o să-l cunoaşteţi acum. Şi el este o persoană interesantă, răspunse Covrig aşezându-se în maşină.