Capitolul XX – Acuarelă lucrează

5 puncte bonus

3 rezolvări

Romană

Acuarelă lucrează

În timp ce Şurubel şi Piuliţă cutreierau Oraşul Zmeelor căutând letconul pentru lipit, în Oraşul Verde aveau loc evenimente importante.
Încă de dimineaţă, Acuarelă îi făcu lui Fulg-de-nea portretul. I-au trebuit pentru asta două ore, e-adevărat, dar chipul din portret părea viu. Asemănarea era uimitoare. Chiar dacă mulţi spuneau că în portret Fulg-de-nea arată mai bine ca în realitate, ăsta-i un neadevăr. Fulg-de-nea n-avea câtuşi de puţin nevoie ca pictorul s-o înfrumuseţeze.
Dacă Acuarelă a ştiut să scoată în evidenţă frumuseţea trăsăturilor ei şi să le prezinte mai strălucitoare şi mai expresive, este tocmai ce se cere unei arte adevărate cum e pictura.
Portretul a fost agăţat pe un perete din camera de jos, pentru a putea fi văzut de toţi doritorii. Şi trebuie să spunem că de doritori nimeni n-a dus lipsă. Toată lumea care a văzut portretul vroia ca Acuarelă să le picteze şi lor portretul, însă Fulg-de-nea nu lăsa pe nimeni în camera de sus, deoarece acuma Acuarelă picta portretul lui Ochi-albaştri şi prezenţa oamenilor străini l-ar fi putut deranja.
Habarnam, care se-nvârtea pe-acolo şi-i dădea lui Acuarelă fel de fel de sfaturi inutile, pentru a arăta că el, chipurile, este foarte priceput în pictură, auzi un zgomot venind de jos.
— Ce-i gălăgia asta? Ce-i zgomotul ăsta? începu el să strige coborând scara. Hai, marş acasă, cu toatele!
Bietele prichinduţe, auzind o astfel de grosolănie, nici nu considerară că ar trebui să se simtă jignite, atât de mare le era dorinţa de a ajunge la pictor. Dimpotrivă, ele făcură cerc în jurul lui Habarnam, zicându-i “drăguţul Habarnam” şi rugându-l să nu le alunge.
— Ia, haide, marş în rând! se răsti Habarnam, împingându-le pe prichinduţe şi înghesuindu-le lângă perete. La rând, când vă spun, că altfel vă alung pe toate!
— Vai, Habarnam, cât de grosolan poţi fi! exclamă Fulg-de-nea. E posibil una ca asta? Mi-e şi ruşine pentru dumneata.
— N-are a face, răspunse Habarnam.
În clipa aceea, în cameră intră cu pas uşor încă o prichinduţă şi, profitând de zăpăceala generală, se strecură drept spre scara care ducea sus. Observând-o, Habarnam se năpusti şi era gata
s-o smucească de mână, când ea se opri şi privindu-i de sus, îi trecu energic degetul pe la nas:
— Ei, ei, mai încet! Nu-i nevoie să stau la coadă, eu sunt poetă!
Întâmpinând o împotrivire atât de neaşteptată, Habarnam rămase cu gura căscată de uimire, iar poeta, folosindu-se de ezitarea lui, îi întoarse spatele şi porni să urce fără grabă scara.
— Cine a zis că e? Cine e? întrebă Habarnam arătând dezorientat cu degetul spre scară.
— O poetă. Scrie poezii, îi explicară prichinduţele.
— Aa… făcu tărăgănând Habarnam. Nu e mare lucru. Avem şi noi un poet, mi-a fost prieten. L-am învăţat odată să scrie poezii, acuma însă poate singur.
— Ah! ce interesant! Aşadar şi dumneata ai fost poet?
— Am fost.
— Ah, ce extraordinar eşti! Ai fost şi pictor, şi poet…
— Şi muzician, adăugă Habarnam plin de importanţă.
— Recită-ne una din poeziile dumitale.
— Mai târziu, mai târziu, răspunse Habarnam, prefăcându-se foarte grăbit.
— Şi cum îl cheamă pe poetul vostru?
— Floricică.
— Vai, ce interesant! începură să bată din palme prichinduţele. Pe poetul vostru îl cheamă Floricică, iar pe poeta noastră o cheamă Floare-de-colţ. Nu-i aşa că-i frumos?
— Oarecum, conveni Habarnam.
— Vă place numele ăsta?
— Într-o oarecare măsură.
— Şi ce mai poezii scrie! spuneau prichinduţele. Ce poezii minunate! Duceţi-vă sus că o să recite, fără îndoială, din poeziile ei. Suntem curioase dacă o să vă placă.
— Mă rog, am să mă duc, cedă Habarnam.
Când ajunse el sus, Acuarelă tocmai termina portretul lui Ochi-albaştri, iar Floare-de-colţ şedea pe divan lângă Guslă şi discuta cu el despre muzică. Habarnam îşi puse o mână la spate şi începu să se plimbe prin cameră, aruncând priviri piezişe către poetă.
— Ce te tot mişti dintr-o parte în alta ca o pendulă? îi zise Floare-de-colţ. Stai jos, te rog, că încep să-mi joace ochii în cap.
— Ia nu mai face dumneata pe stăpâna, răspunse Habarnam cu grosolănie. Că acuşi îi poruncesc lui Acuarelă să nu-ţi picteze portretul!
— Chiar aşa? Adică poate el să-ţi poruncească într-adevăr? se răsuci Floare-de-colţ către Acuarelă.
— Poate. Poate orice, răspunse Acuarelă, care mânuia de zor pensula şi nici nu auzise vorbele lui Habarnam.
— Bineînţeles că pot, se înfoie Habarnam. Toţi trebuie să asculte de mine, pentru că eu sunt cel mai grozav. Auzind că Habarnam dispune de o asemenea autoritate printre prichindei, Floare-de-colţ se gândi să-l îmbuneze:
— Spune-mi, te rog, mi se pare că dumneata eşti cel care a născocit balonul?
— Păi, cine altul?
— Cândva o să scriu nişte versuri despre dumneata.
— Ar fi foarte bine! pufni Habarnam.
— Nu mai spune! zise Floare-de-colţ. Dar nu ştii ce fel de versuri scriu eu. Vrei să-ţi recit vreo poezie?
— Bine, recită, deveni binevoitor Habarnam.
— O să-ţi recit o poezie compusă de curând despre un ţânţar. Ascultă:
Un ţânţar am prins cândva,
Ta-ra, ta-ra, ta-ra, ra!
Îl iubesc pe ţânţărel,
Tri-liu, le-la, tri-liu, lel!
Milă mi-e că s-a-ntristat,
Gâza asta mică. Nu, mai bine cred c-ar fi
Să-mi prind o furnică.
Fumicuţa-i şi ea tristă,
Să se plimbe-ar vrea, departe…
Decât să-mi pierd cu ei vremea,
Mai bine citesc o carte.
— Bravo, bravo! exclamă Acuarelă şi începu chiar să bată din palme.
— Foarte bune versuri, încuviinţă Guslă. În ele este vorba nu numai despre ţânţar, dar şi de faptul că este mai bine să citeşti o carte. Astea sunt nişte versuri folositoare.
— Mai ascultaţi încă ceva, spuse poeta şi recită alte versuri, în care nu mai era vorba despre ţânţar, ci despre o libelulă; de astă dată poezia se termina nu cu “Mai bine citesc o carte,” ci “Să m-apuc mai bine-ar fi să-mi cos o rochiţă”.
Apoi au urmat nişte versuri despre o musculiţă, care se terminau cu cuvintele: “Să m-apuc mai bine-ar fi mâinile să-mi spăl”. În cele din urmă au fost citite versuri despre: “Să m-apuc mai bine-ar fi să spăl duşumeaua”.
În timpul acesta Acuarelă termină portretul lui Ochi-albaştri. Toată lumea se îngrămădi în jur şi începu să-şi arate entuziasmul:
— Admirabil! Minunat! Fermecător!
— Drăguţule, n-ai putea să mă pictezi şi pe mine, tot aşa, cu rochie albastră? i se adresă Floare-de-colţ lui Acuarelă.
— De ce cu rochie albastră, când dumneata ai una verde? întrebă nedumerit Acuarelă?
— Dar, dragul meu, doar pentru dumneata e totuna. Rochia e verde iar dumneata o faci albastră. Aş fi îmbrăcat o rochie albastră dacă ştiam că Ochi-albaştri o să iasă aşa de frumos în albastru.
— Bine, căzu de acord Acuarelă.
— Şi ochii, te rog, să mi-i faci albaştri.
— Dar ai ochi căprui, obiectă Acuarelă.
— Ei, dragul meu, ce te costă pe dumneata? Dacă poţi face în locul rochiei verzi una albastră, de ce n-ai putea face în locul ochilor căprui — ochi albaştri?
— Asta e cu totul altceva, răspunse Acuarelă. Dumneata, dacă vrei, poţi să îmbraci o rochie albastră, însă, oricât de mult ai dori, n-o să-ţi poţi lipi nişte ochi albaştri.
— Ah, asta e! Ei, atunci, fa-mi ochi căprui, dar desenează-i mai mari.
— Ochii dumitale sunt şi aşa foarte mari.
— Ei, numai un piculeţ! Aş vrea să fie mai mari decât sunt. Iar genele ceva mai lungi.
— Bine.
— Şi părul să mi-l faci auriu. Că părul meu, oricum, e ca şi auriu! se rugă Floare-de-colţ.
— Asta se poate, conveni Acuarelă.
El începu s-o picteze, dar una-două poeta sărea de la locul ei, dădea fuga până la portret şi striga:
— Ochii puţin mai mari! Încă, încă, încă! Mai lungeşte genele! Gura ceva mai mică… încă, încă!
Rezultatul a fost că ochii au ieşit enormi, cum nu există aievea, guriţa — cât vârful unui ac cu gămălie, părul — ca de aur curat, totul având o foarte vagă asemănare cu realitatea. Dar poetei el îi plăcu nespus şi declară că de un portret mai bun nici nu are nevoie.

Tananana! Challenge!

Duo Bro a pus pariu cu Veverița Dementă că nu știi să răspunzi corect la acest quiz. 🙂

Dacă vrei să-ți salvezi punctele câștigate și să apari în topurile Kidibot, trebuie să fii logat(ă). Creează-ți aici un cont sau loghează-te.

Exemple de întrebări din quizul "Capitolul XX – Acuarelă lucrează"

Câte ore i-au trebuit lui Acuarelă pentru a termina portretul prichinduței, Fulg-de-nea?
Ce culoare avea rochia purtată de Ochi-albaştri?
Despre ce discutau Floare-de-colţ și Guslă?