Capitolul XXIII – Evadarea

5 puncte bonus

3 rezolvări

Romană

Evadarea

Mecanizarea a uşurat considerabil munca, şi activitatea se învioră. Ambele maşini alergau încoace şi încolo, transportând fructele spre pivniţe.
Merele şi perele erau cărate bucată cu bucată, iar prunele câte cinci la un transport. Datorită mecanizării o mare parte din prichinduţe nu mai avură ce face, dar în loc să stea cu braţele încrucişate, ele aranjară în stradă două chioşcuri. La unul aduseră apă gazoasă cu sirop, la celălalt — plăcinte, fel de fel de prăjituri, covrigei împletiţi şi bomboane. Acuma fiecare dintre cei ce munceau putea să ia o gustare sau să bea ceva într-o clipă de răgaz.
Imediat Gogoaşă dădu asaltul la chioşcul cu plăcinte şi bomboane, iar Limonadă atacă apa gazoasă cu sirop. Nimeni nu-i mai putea desprinde de chioşcuri.
Deodată se întâmplă ceva neaşteptat. În depărtare răsunară nişte strigăte asurzitoare şi toţi cei care munceau îl văzură pe doctorul Pilulă alergând în capătul străzii. În urma lui gonea întregul personal de deservire al spitalului, în frunte cu Mierinana. Pilulă era aproape în pielea goală, adică avea pe el doar ochelarii şi nişte chiloţi. Ajungând la copac el se căţără pe trunchiul acestuia.
— Eu nu mai sunt bolnav, îi răspunse Pilulă, încercând să se strecoare cât mai sus cu putinţă.
— Cum, nu eşti bolnav? Noi nu ţi-am făcut încă externarea! spunea Mierinana cu răsuflarea tăiată de alergătură.
— Păi, m-am externat singur, surâse Pilulă, scoţând limba spre ea.
— Ah, obraznicule! Să ştii că nu-ţi dăm hainele.
— Nici n-am nevoie, răspunse Pilulă râzându-i în nas.
— O să răceşti şi-o să te îmbolnăveşti.
— Chiar dac-o să mă îmbolnăvesc — tot n-am să mă întorc la voi.
— Ruşine! exclamă Mierinana. Eşti doctor dar nu respecţi medicina.
Ea se întoarse înălţându-şi cu mândrie capul şi se îndepărtă. În urma ei o porni agale tot personalul de deservire.
Când văzu că nu-l mai ameninţă nici o primejdie, Pilulă coborî din copac.
Prichinduţele îl înconjurară şi începură să-l întrebe cu compătimire:
— Nu ţi-e frig? O să răceşti! Vrei să-ţi aducem ceva de îmbrăcat?
— Aduceţi, conveni Pilulă. Puf-de-păpădie dădu fuga până acasă şi aduse un sarafan verde cu dunguliţe.
— Ce-i ăsta? se miră Pilulă. Nu vreau să mă îmbrac în rochiţă! O să mă ia toată lumea drept prichinduţă.
— Şi ce dacă? Parcă-i rău să fii prichinduţă?
— E rău.
— De ce? Aşa socoţi dumneata, că suntem rele?
— Nu, voi sunteţi bune… se fâstâci Pilulă, dar prichindeii sunt mai buni.
— Spune-ne, mă rog, prin ce anume sunt ei mai buni?
— Bineînţeles că sunt mai buni. Noi îl avem pe Guslă. Ştiţi ce muzicant e Guslă? Numai să-l auziţi cântând la piculină!
— L-am auzit. Însă şi la noi sunt multe prichinduţe care cântă la harpă.
— Dar noi îl avem pe Acuarelă. Dac-aţi vedea ce portrete pictează el!
— Am văzul. Dar voi aveţi unul singur ca Acuarelă, pe când la noi fiecare prichinduţă poate desena şi chiar broda cu aţă de toate culorile. Ia uite, dumneata ai putea broda o veveriţă atât de frumoasă ca aceasta de pe şorţuleţul meu? întrebă Veveriţa.
— N-aş putea, recunoscu Pilulă.
— Ei, vezi, în schimb, fiecare dintre noi poate broda ce doreşti — o veveriţă, un iepuraş.
— Bine, bine! se lăsă păgubaş Pilulă şi se apucă să-şi tragă pe el sarafanul.
După ce-l îmbrăcă cu greu, începu să întindă mâinile, să ridice picioarele, privindu-se din toate părţile. Văzându-l pe Pilulă într-un veşmânt atât de neobişnuit, Habarnam pufni în râs. După el se luară şi ceilalţi prichindei.
— Cum de nu vă e ruşine? se revoltă Pisicuţa. Ce-i de râs aici?
Dar râsul nu contenea. Văzând în jurul său numai chipuri vesele,
Pilulă îşi scoase sarafanul.
— Vai, de ce faci asta?… căutau să-l înduplece prichinduţele.
— Nu-i nevoie! anunţă cu hotărâre Pilulă. În curând mi se vor aduce hainele mele.
— N-o să ţi le dea Mierinana. E foarte severă.
Drept răspuns, Pilulă nu făcu decât să zâmbească misterios.
Când Mierinana şi tot personalul de deservire se întoarseră la spital, constatară imediat dispariţia lui Dondănel. Dădură năvală la magazie şi găsiră lipsă două rânduri de îmbrăcăminte. În magazie rămăseseră doar hainele lui Glonţişor.
Acum s-a dat pe faţă planul evadării conceput de Dondănel şi doctorul Pilulă. Conform acestui plan doctorul Pilulă trebuia să fugă, îmbrăcat sumar, sărind pe fereastră. Conspiratorii îşi făcuseră socoteala că întreg personalul spitalului va da năvală în urmărirea lui, şi atunci Dondănel va pătrunde cu uşurinţă în magazie, de unde va şterpeli hainele lui şi ale lui Pilulă. Planul lor se confirmase în toate detaliile.
Mierinana îl căută încă multă vreme pe Dondănel cu îmbrăcămintea pe care o furase şi, atâta vreme cât durară căutările, acesta stătu ascuns într-o tufă de brusturi.
Cu toate că şederea sub frunzele de brusture nu era un lucru prea plăcut, Dondănel nu mai putea de bucurie că-şi recăpătase libertatea. El privea cu desfătare cerul albastru, transparent, firicelele de iarbă proaspătă şi verde.
Pe chipul lui apăru chiar un zâmbet. Şi se jură că niciodată în viaţă nu va mai bombăni, că va fi mulţumit de toate câte sunt pe lume, dacă nu va mai nimeri din nou în spital.
În cele din urmă o văzu pe Mierinana dispărând înlăuntrul spitalului. Atunci ieşi binişor din ascunzătoare, îl căută pe Pilulă şi-i dădu îmbrăcămintea.
— Primeşte-ţi hainele, tovarăşe de suferinţă, spuse Dondănel, întinzându-i legătura pe care o ţinea în mână.
Pilulă se repezi să-şi îmbrăţişeze prietenul. Deveniseră buni amici în timpul şederii în spital.
Pilulă se îmbrăcă în grabă.
Zăpăcilă, Probabil, Şurubel şi alţi prichindei făcură cerc. în jurul lui Dondănel şi-l felicitară cu prilejul reuşitei sale evadări din spital. Cu toţii erau miraţi de înfăţişarea veselă a acestuia.
— Pentru prima dată îl văd pe Dondănel zâmbind! zise Gogoaşă.
Prichinduţele stăteau şi ele pe-aproape şi-l cercetau cu priviri pline de curiozitate pe Dondănel.
— Cum te cheamă? îl întrebă Puf-de-păpădie.
— Dondănel.
— Glumeşti!
— Să mor dacă glumesc! De ce crezi aşa ceva?
— Ai un chip atât de blând, de prietenos. Nu ţi se potriveşte numele ăsta.
Gura lui Dondănel se întinse până aproape de urechi.
— Mai bine zis nu mă potrivesc cu cu numele ăsta, glumi el.
— Vrei să te urci în copac? îi propuse Pisicuţa.
— E voie?
— De ce să nu fie voie? O să-ţi aducem un fierăstrău şi o să lucrezi împreună cu toţi ceilalţi.
— Şi mie îmi trebuie un fierăstrău, ceru doctorul Pilulă.
— N-ai merita, pentru că le nesocoteşti pe prichinduţe, dar noi te iertăm, spuse Pisicuţa.
Prichinduţele mai aduseră încă două fierăstraie, aşa că Dondănel şi doctorul Pilulă se alăturară celor ce munceau. Dondănel spunea că e mult mai plăcut să te caţări în copaci, decât, să stai încuiat la Mierinana.
— Şi pe deasupra şi foarte folositor, adăugă doctorul Pilulă.
El considera că sus aerul e mult mai curat şi mai bogat în oxigen decât jos. De aceea Dondănel şi doctorul Pilulă lucrau chiar în vârful copacului.