Am hrănit vrăbiuțele din parc – [2]
Ieri am fost în parc. Am vazut in tufiș câteva vrăbiuțe (foarte, foarte, foarte, foarte, foooooooooarte drăguțe), și m-am decis să le hrănesc, pentru că vedeam cum caută mâncare (semn că le era foame). Dar nu aveam nimic de mâncare. Adică serios, absolut nimic. Nici măcar o sămânță. Așa că am început să caut prin parc, până am găsit ceva comestibil. Nu era mult, doar o bucată de vafă, un pic sfărâmată, dar era mult mai bine decât nimic. M-am dus și am hrănit vrăbiuțele cu bucățile de vafă. Dar erau puține. Eu tot alergam încoace și încolo, ca să aduc bucățele de vafă, dar la un moment dat, am ajuns la locul unde găsisem vafa (pentru a cincea oară) și nu mai erau decăt niște firmituri minuscule. Mi-am amintit că în drumurile mele de a aduce vafa, văsusem la groapa de nisip, o greblă de plastic, uitată de cineva. Cu ea am luat firmiturile și le-am pus pe o bancă. Stăteam foarte aproape de bancă, deci nu m-am mirat că vrăbiuțele nu au venit imediat să mănânce. Apoi, când m-am îndepărtat, au venit. Poza acestei fapte bune este făcută, când vrăbiuțele s-au așezat pe bancă și au început să mănânce. De acum, pentru că a început școala, voi hrănii vrăbiuțele cu cornul sau biscuiții pe care îi primim la școală. Iaurtul, îl voi folosii pentru pisici, dar dacă aș mai povestii, și despre asta acum, fapta mea buna ar avea 2000 de caractere, nu 1359.